My Tamagotchi Forever încearcă să fie fenomenul acestui an
În fiecare an, există câteva un joc care încearcă să facă valuri la nivel global și face o treabă foarte bună la a crea dependență. My Tamagotchi Forever s-ar putea mândri cu acest titlu în 2018.
În urmă cu cinci sau șase ani, ne bucuram cu toții să petrecem câteva minute într-un joc de Angry Birds, în încercarea de a distruge câțiva porci de culoare verde. Anul trecut, Pokemon Go a reprezentat fenomenul cultural care ne-a făcut să mergem mai mult pe jos cu telefoanele în mână. O reinventare a clasicului Tamagotchi pentru mobile încearcă să facă ceva similar în 2018.
În funcție de vârsta pe care o ai, micuțele jucării Tamagotchi de tip breloc ți-au marcat copilăria și te-au făcut mai responsabil. Practic, cu respectivul dispozitiv, ai învățat să ai grijă de o făptură, să o hrănești, să ai asiguri curățenia, să o distrezi și nu numai. Dacă nu erai eficient și o neglijai, riscai să moară. Deși conceptul a fost foarte atractiv și destul de bine pus la punct, un ecran monocrom de dimensiuni reduse nu poate să te țină prea mult în mrejele sale. Din acest motiv, fascinația pentru Tamagotchi s-ar putea să se fi stins pentru majoritatea utilizatorilor în urmă cu aproximativ 15 ani.
Bandai Namco speră să aducă întregul concept în secolul 21 printr-o nouă aplicație de mobil. Aceasta este intitulată My Tamagotchi Forever și va fi disponibilă pentru terminalele cu Android și iOS începând cu 15 martie. Lansarea respectivă este menită să celebreze nu mai puțin de 20 de ani din momentul în care s-au lansat primele dispozitive Tamagotchi.
În versiunea pentru 2018, micile creaturi cărora trebuie să le facilitezi dezvoltarea și-au depășit complet trecutul pixelat. În continuare au nevoie de atenție și implică un efort susținut din partea ta, dar măcar arată mult mai bine. Pentru că nu putea lipsi o componentă socială din ecuație, fiecare creatură din My Tamagotchi Forever își va desfășura activitatea într-un mic orășel în care poate să-și facă prieteni. Până la lansarea efectivă a aplicației de mobil, mai multe detalii despre noul concept găsești pe mytamagotchiforever.com.